Forme de valorificare a rezultatelor activităţii de cercetare

Pentru toti cei interesati voi prezenta in cadrul acestui articol modalitatile de valorificare ale rezultatelor cercetarilor pe care le intreprindeti sau intentionati sa le incepeti.

Valorificarea rezultatelor activităţii de cercetare, rezultate finale sau parţiale, intermediare, poate fi privită, într-un sens mai larg, ca fiind acţiunea prin care acestea sunt comunicate, sunt transmise către o ţintă, către un receptor în următoarele scopuri:

- Pentru a răspunde la comanda de cercetare formulată de beneficiar;

- Pentru a face cunoscute preocupările individuale sau ale colectivului de cercetare;

- Pentru a disemina rezultatele efortului de cercetare susţinut;

- Pentru a proteja rezultatele obţinute prin „drept de autor”, brevet de invenţie, model-desen industrial;

- Pentru a demonstra formarea unor deprinderi în domeniul cercetării ştiinţifice;

- Pentru a fi aduse la o formă care să permită experimentul fizic la scară redusă sau naturală;

- Pentru aplicare industrială.

Materialul ştiinţific este un mijloc prin care un autor sau un grup de autori prezintă elemente de noutate, originale, într-un domeniu specific, cu o anumită întindere, împreună cu argumentatele care confirmă originalitatea, valoarea şi valabilitatea lor ştiinţifică. 

Beneficiile comunicării şi publicării (DISEMINĂRII) rezultatelor cercetării ştiinţifice:

-  se extinde baza de cunoştinţe în domeniu;

- se îmbunătăţeşte calitatea cercetării;

- se deschide accesul altor cercetători la informaţie, permiţându-le extinderea cercetărilor;

- se îmbunătăţeşte calitatea vieţii.

O formă de valorificare o reprezintă comunicarea acestora. În funcţie de ţinta vizată, comunicarea rezultatelor unei cercetări ştiinţifice se poate face prin una din următoarele forme:

- Raport de cercetare detaliat sau o sinteză a acestuia;

- Articol într-o revistă de specialitate;

- Articol într-o publicaţie de specialitate;

- Articol într-o publicaţie de informare destinată fie publicului larg, fie unei categorii socio-profesionale;

- Comunicare la o manifestare ştiinţifică (colocviu, seminar, congres);

- Comunicare directă la radio sau televiziune;

- Comunicare într-o prelegere universitară;

- Lucrare de licenţă/master;

- Teză de doctorat;

- Prezentare sub formă de poster sau exponat la un târg de profil, la un salon, la o expoziţie;

- Fişă tehnică, pliant comercial;

- Brevete de invenţie;

- Cursuri universitare;

- Baze de date;

- Monografii;

- Standarde;

- Enciclopedii.

Transferul tehnologic, ca etapă de trecere de la un rezultat teoretic la model fizic de laborator, model demonstrativ sau model experimental sau ca bază de trecere la aplicaţia industrială reprezintă una din formele de bază pentru valorificarea rezultatelor cercetării aplicative. 

Se poate considera că procesul de diseminare are în centrul său autorul care, asemenea unei surse, generează rezultatele cerectării sale sub forma unor unde concentrice care sunt cu atât mai rafinate cu cât sunt mai departe de sursă. 

Este de sesizat că de fapt, de la autor prima formă de existenţă a creaţiei sale, este raportul tehnic. Volumul acestuia este cel care suferă transformări calitative şi cantitative menite să servească procesului de diseminare. În aceste fel un raport tehnic poate constitui materialul primar al mai multor lucrări care  vor fi publicate ulterior, la fel cum materialul a mai multor rapoarte tehnice poate constitui o parte sau chiar esenţa unei monografii. 

Rafinarea unei creaţii se face în timp, iar diametrele crescânde ale undei de propagare presupun şi distanţa în timp, în care pot apărea formele elaborate ale creaţiei. O evoluţie corectă presupune ca autorul să elaboreze opera sa trecând etapele menţionate ale creaţiei. Pentru a vorbi de capital intelectual este necesară materializarea creaţiei intelectuale, iar acest lucru se face prin comunicare. 

Comunicarea scrisă presupune o reluare, într-o spirală ascedentă, a obiectului creaţiei. Cu trecerea timpului, opera de creaţie intelectuală se supune unui proces de rafinare care înseamnă o eliminare graduală a detaliilor în favoarea întăririi aspectelor care pun în evidenţă generalitatea şi generalizarea. 

Procesul de rafinare se dezvoltă astfel încât în extremitatea din apropierea autorului generic volumul informaţiei este maxim dar nivelul de organizare şi sistematizare a ei este mai redus, în timp ce la extremitatea opusă, nivelul de organizare şi sistematizare a informaţiei este maxim iar volumul de informaţiei este minim.