Având în vedere
importanţa comunicării directe într-o activitate de cercetare, vom dezvolta
acest subiect mai pe larg facând o extensie a noţiunii de manifestare
ştiinţifică, incluzând aici:
- Reuniunile
sistematice ale membrilor echipei de cercetare: la începutul activităţii, pe
parcursul desfăşurării cercetării, după fiecare etapă de raportare, la
sfârşitul perioadei de finanţare a cercetării;
- Reuniunile
ştiinţifice ale catedrei universitare, ale facultăţii, ale centrului sau
institutului de cercetare.
Aşadar,
comunicarea reprezintă un proces de transmitere de informaţii, de mesaje de la
un emiţător spre un receptor şi de control prin feedback a efectului
transmiterii informaţiei.
În practică există
o multitudine de forme de comunicare ce pot fi grupate după diferite criterii:
a) după
participarea indivizilor la procesul de comunicare
- comunicare
intrapersonală (comunicare cu sine);
- comunicare
interpersonală (cu alţii);
- comunicare de
masă (cu adresabilitate generală);
b) după contextul
spaţial-temporal al mesajelor
- directă (face to
face);
- indirectă
(mediată);
c) după
instrumentele folosite
- verbală;
- nonverbală;
- paraverbală
(tonalitate, ritm, intonaţie, volumul vocii).
d) după obiectivele
comunicării
- incidentală
(fără scop bine stabilit);
- instrumentală
(când este urmărit un scop precis);
- de informare
- pentru instruire
- pentru motivare,
convingere, încurajare
- pentru obţinerea
de informaţii
- scopuri
combinate
- consumatorie
(consecinţă a stărilor emoţionale)
e) după
interacţiunea sistemelor care comunică
- comunicare
omogenă (om-om, maşină-maşină)
- comunicare
eterogenă (om-maşină, maşină-om)
f) după poziţia în
cadrul unei organizaţii
- comunicare
ascendentă (cu superiorii) - comunicare descendentă (cu subalternii) -
comunicare orizontală (emiţătorul şi receptorul au poziţii egale) Este evident
că această clasificare are rolul de a sublinia complexitatea procesului de
comunicare, deoarece în pracică, ele se interpătrund.
Comunicarea prin
cuvinte scrise este frecvent utilizată în cercetarea ştiinţifică şi se
referă la:
- toate
documentele specifice – pachet de informaţii, contract de finanţare, documente
financiare, raport de cercetare etc.;
- articolul pentru
revista ştiinţifică;
- articolul pentru manifestarea ştiinţifică;
- documente
interne scrise pentru transmiterea de mesaje între membrii echipei.
Comunicarea prin cuvinte scrise este specifică pentru
comunicarea ştiinţifică deoarece această formă de valorificare a rezultatelor
cercetării nu se limitează numai la textul scris ci presupune, în primul rând,
comunicarea prin cuvinte rostite.
Având în vedere extensia propusă pentru
noţiunea de manifestare ştiinţifică este interesantă trecerea în revistă a
stilurilor de comunicare:
- stilul neutru- utilizat în relaţiile oficiale;
- stilul solemn-
folosit în momente deosebite;
- stilul
beletristic, bogat în sensuri, favorizând imaginaţia- recomandat pentru
ceremonii ştiinţifice;
- stilul ştiinţific, în care predomină deducţia
şi inducţia- utilizat cu ocazia tuturor reuniunilor de lucru cu scop
ştiinţific;
- stilul
administrativ- bazat pe clişee instituţionale;
- stilul
managerial- utilizat în etapele de bilanţ ale activităţii de cercetare, bazat
pe dirijare şi rezolvarea problemelor.
Indiferent de
stil, comunicarea trebuie să aibă următoarele valenţe:
- claritate-
sistematică şi concisă;
- corectitudine;
- adecvare-
să folosească cele mai potrivite cuvinte în raport cu intenţiile;
- puritate-
nivel de saturare cu neologisme, regionalisme, arhaisme, termeni specifici,
licenţe lingvistice tehnice;
- concizie-concentrarea
pe temă, eliminarea redundanţei, a divagaţiilor;
- precizie-
folosirea unor mijloace suplimentare pentru a aigura înţelegerea mesajului.
Comunicarea
nonverbală. Cunoaşterea şi mânuirea factorilor de comunicare nonverbală
asigură succesul în transmiterea unui mesaj, în comunicarea rezultatelor
ştiinţifice, deoarece vorbitorul, cercetătorul, autorul lucrării ştiinfice
poate influenţa auditoriul, se poate adapta „din mers” la aceasta. Iată câţina
factori de comunicare non-verbală:
- poziţia corpului: în picioare, în mişcare, stând jos, înclinat în faţă
sau în spate, relaxată;
- poziţia capului: înclinat spre spate, spre bărbie, înclinat într-o
parte;
- poziţia şi mişcarea mâinilor,
gesturile;
- contactul vizual: expresia feţei, surâsul, zâmbetul, încruntarea,
mişcarea ochilor;
- contactul fizic:
atingerea şi evitarea atingerii, distanţat;
- înfăţişarea
fizică: îmbrăcămintea îngrijită sau rebelă, nonconformistă, încălţămintea,
pieptănătura părului, unghiile.
Comunicarea
paraverbală însoţeşte şi colorează comunicarea verbală prin tonalitate,
ritm, durata unei pauze, intonaţie, volumul vocii, înălţimea vocii. Comunicarea
sinergică Ce este sinergia? Sinergie = conlucrare, asociaţie pentru
îndeplinirea aceleiaşi funcţiuni, acţiune simultană îndreptată în acelaşi scop.
Se poate spune că sinergia înseamnă că întregul este mai mare decât suma
părţilor care îl alcătuiesc, că relaţia dintre părţi este şi ea parte
integrantă a întregului, este partea catalizatoare, unificatoare, o sursă de
energie (două plante sădite una lângă alta îşi împletesc rădăcinile,
îmbunătăţesc calitatea solului şi cresc mult mai viguroase decât separat).
A
comunica sinergic înseamnă deschiderea intelectuală şi afectivă unor noi
posibilităţi, unor noi alternative şi opţiuni. Când ne angajăm într-o
comunicare sinergică nu suntem siguri cum vor evolua lucrurile, dar avem
siguranţa interioară care ne dă încrederea că totul va lua o întorsătură
favorabilă care ne va conduce spre finalitatea pe care o avem în minte. Este ca
aventura într-un codru pe care nu l-am mai străbătut, ca aventura pe o cărare
de munte pe care n-am mai fost dar care ne va duce spre culmea bănuită.
În comunicarea
sinergică se porneşte de la convingerea că participanţii se vor angrena într-un
schimb deschis de păreri cu dorinţa de a învăţa unii pe alţii, fiecare
acceptând că dacă o persoană nu este de acord cu opinia sa ceva îi scapă şi
trebuie să facă efortul de a o înţelege. Pentru comunicarea sinergică este
necesar ca participanţii să dorească o cooperare foarte puternică şi să
manifeste încredere foarte puternica.
Într-o comunicare
sinergică fiecare vine cu o soluţie care să conducă „spre mai sus”, spre „mai
bun”, spre „excelenţă”. Într-o comunicare sinergică nu trebuie să ţinem
neapărat să-i aducem pe toţi la acelaşi numitor, să-i convingem pe ceilalţi că
opinia noastră trebuie acceptată.
Esenţa comunicării sinergice constă în
valorificarea diferenţelor, diferenţe de ordin intelectual, psihologic şi
afectiv care există mereu între oameni: oamenii văd lumea nu aşa cum este ci
aşa cum sunt ei. Comunicarea sinergică se poate îmbunătăţi dacă, prin
cunoaşterea „responsabilităţilor” emisferelor cerebrale- emisfera dreaptă:
intuitivă, creativă, vizuală; respectiv emisfera stângă: analitică, logică,
verbală, ne educăm şi reuşim să controlăm accesul la ambele emisfere.
Se
îmbunătăţeşte astfel comunicarea interpersonală, prin cunoaşterea preferinţelor
celorlalţi. Se asigură funcţionarea creierului în întregimea lui obţinând
„instrumentul de comunicare cel mai adecvat vieţii: viaţa trăită logic şi
afectiv”.
Pregătirea comunicării
ştiinţifice. E recomandat ca fiecare cercetător, fiecare doctorand să-şi
facă un program de participare la manifestări ştiinţifice astfel încât această
activitate să fie ritmică, iar pregătirea comunicării ştiinţifice să fie făcută
într-un timp suficient de lung.
Deşi, în timp, comunicările unui autor sau
colectiv de cercetare au elemente comune trebuie avut grijă ca fiecare dintre
ele să aducă ceva nou, fie din punct de vedere teoretic, fie din punct de
vedere aplicativ, experimental. Pentru participarea la o manifestare
ştiinţifică de tip Congres, Seminar, Colocviu, Workshop se parcurg următoarele
etape:
- identificarea
manifestării ştiinţifice, dacă nu s-a primit o invitaţie sau nu se cunosc alte
date suplimentare: denumire, pagina web etc.;
- identificarea
tematicii generale şi a tematicii pe secţiuni (topics);
- data (ziua,
luna, anul) la care este programată desfăşurarea manifestării;
- termenele
(deadlines) de trimitere a rezumatului, de primire a acceptului, de trimitere a
lucrării în forma finală;
- forma de editare
a lucrării;
-taxele şi
termenele de plată.
Apoi se trece la
editarea lucrării, care va avea o structură asemănătoare cu a unui articol
pentru revistă, iar forma de prezentare specifică manifestării ştiinţifice.
Majoritatea
prezentărilor orale sunt scurte (în limita a 10 min.). Conţinutul trebuie
redus, prin comparaţie cu cel al unui articol de cercetare destinat publicării.
Indiferent de modul de organizare, prea multe idei, prezentate într-un ritm
alert, vor genera confuzii şi vor conduce la percepţia incorectă a mesajului
prezentării.
Este necesar să se evidenţieze cele mai importante aspecte sau
rezultate, deoarece intervalul de timp este insuficient pentru toate ideile şi
realizările pe care autorular fi tentat să le prezinte. Indiferent de
intervalul de timp alocat, autorul trebuie să prezinte clar, cu profesionalism,
câteva puncte sau teme importante ale cercetării, suficient de lent pentru
ca audienţa să perceapă corect conţinutul comunicării ştiinţifice. Dacă
vorbitorul va prezenta rapid informaţia, audienţa va pierde şirul, iar mesajul
comunicării va fi pierdut De regulă, o comunicare reuşită se sprijină pe un material
ilustrativ (folii, slide-uri, tablă).
Iată câteva sugestii:
- înainte de a începe manifestarea ştiinţifică este bine ca autorul să
vină în sală, să verifice funcţionarea proiectorului şi vizibilitatea
imaginilor proiectate, în condiţiile de iluminare oferite de sala de conferinţe
- se verifică dacă materialul este corect încărcat, în ordinea necesară a
imaginilor (nu există nici o scuză dacă imaginile apar in dezordine)
- fiecare imagine trebuie să prezinte o singură idee, într-o manieră
simplă şi uşor de înţeles
- imaginea trebuie să completeze cu success ceea ce autorul expune
înmomentul în care imaginea este pe ecran
- autorul nu trebuie să citească pentru audienţă textul existent pe imaginea
proiectată - o poate face singură!
- se evită detaliile tehnice!
- Imaginile bine concepute pot spori valoarea
prezentării ştiinţifice.
Cea mai importantă
parte a unei comunicări orale este cea dedicată întrebărilor şi răspunsurilor.
Membrii audienţei au opţiunea, chiar şi obligaţia să evidenţieze probleme care
nu au fost suficient abordate sau acoperite de vorbitor, sau să prezinte pe
scurt idei sau date care confirmă sau le combat pe cele prezentate de vorbitor.
Întrebările şi comentariile trebuie abordate într-o manieră elegantă şi
profesionistă, iar membrii audienţei care pun aceste probleme nu trebuie să
atingă forme fără fond sau să demonstreze cât de erudiţi sunt!
Foliile transparente:
- pot fi pregătite în Word şi apoi tipărite la imprimantă
- foliile transparente sunt recomandate pentru manifestări mai puţin
formale şi pentru prezentări înîncăperi mai mici
- pot fi realizate
pe orizontală sau pe verticală (preferabil)
Prezentările Microsoft Powerpoint (ppt):
- se poate folosi
un template (machetă) oferit de program sau se poate realiza un format propriu
- graficele,
fotografiile pot fi importate şi plasate pe slide
- slide-urile în
ppt pot fi cu uşurinţă şterse, rescrise, rearanjate
Organizarea materialului pe slide-uri:
- primul slide
trebuie să conţină informaţii privind titlul lucrării, autorii, instituţia de
unde provin, manifestarea la care este prezentată lucrarea;
- următorul slide
conţine informaţii de sinteză asupra lucrării: obiectivele lucrării, motivul
pentru care este prezentată lucrarea în contextul dat, principalele probleme ce
vor fi expuse;
- următoarele
imagini se referă la conţinutul lucrării;
- penultimul slide
trebuie să conţină concluziile comunicării;
- ultimul slide
trebuie să sublinieze într-o formă sau alta încheierea expunerii.
Pe lângă aceste
sugestii mai trebuie să se ţină seama şi de următoarele recomandări generale:
- numărul de
slide-uri trebuie să fie în concordanţă cu timpul alocat expunerii;
- mărimea
caracterelor trebuie să fie suficient de mare pentru ca textul să poată fi
urmărit de auditori (dacă sala de conferinţeeste mare se pot folosi dimensiuni
ale fonturilor mai mari dacă se utilizează în prezentare tabele sau grafice,
caracterele trebuie să fie de minim 14 pts. astfel încât să poată fi citite de
la distanţă;
- alegeţi o mărime
corespunzătoare a textului:•minim 36 pts. pentru titluri•24 pts. pentru
text•acest text este de 32pts
- folosiţi cât mai
puţin text scris, iar în compensaţie folosiţi scheme, diagrame sugestive,
explicaţii verbale;
- combinaţi textul
cu imaginile;
- se pot folosi
slide-uri colorate, care însă trebuie să poată fi citite uşor, prin asigurarea
contrastului; dacă se alege o culoare închisă pentru text, pentru fond se alege
o culoare deschisă luminoasă. O combinaţie bună este cea în care fondul este
galben deschis, iar textul albastru închis. Folosiţi litere de culoare deschisă
pe un fundal întunecat!
- trataţi un singur subiect într-un slide!
- prezentaţi
maximum 3 slide slide-uri pe minut!
- dacă membri ai
audienţei doresc să ia notiţe, lăsaţi lăsaţi-le suficient timp pentru asta!
Câteva recomand recomandări finale:
- Cheia succesului
unei prezent prezentări orale este comunicarea cu audienţa
- Textul va fi
folosit doar ca suport al comunicării
- Desenele,
grafica se va folosi pentru simplificarea noţiunilor, conceptelor complexe
- Animaţiile se
pot folosi pentru explicarea relaţiilor complexe între elementele unui sistem
- Elementele
ilustrative se folosesc drept suport pentru informaţie şi nu ca mijloc de
divertisment!
- Sunetul se foloseşte doar când este absolut
necesar!
Mult, mult success!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu